Bonsai (bon=copac şi sai=vas) este arta şi ştiinţa japoneză de a creşte plante şi arbori miniaturali. Tehnica folosită este creşterea forţată în spaţii mult mai restrânse decît sunt necesare în mod natural dezvoltării lor, prin conducerea şi tăierea adecvată a ramurilor şi prin hrănire minimală cu apă şi îngrăşăminte.
Străvechea artă şi ştiinţă penjing, originară din China continentală, este foarte similară, deşi a fost menită expunerii arborilor în aer liber. Totodată, penjing este mult mai veche decât arta bonsai-ului, fiind în acelaşi timp precursoarea şi sursa de inspiraţie pentru japonezi, respectiv pentru coreeni. Este clar însă, că arta bonsailor a fost adusă în Japonia de către chinezi în urma schimburilor culturale dintre cele două ţări în timpul secolelor XI si XII. Japonezii au schimbat numele din pentsai în bonsai.
Japonezii au redefinit conceptul de arbore în miniatură, simplificându-l la elementele sale de bază şi apoi rafinând aspectele artistice şi horticole, astfel încât au devenit dificil pentru restul lumii să le urmeze. Dealtfel, au definit stilurile clasice, pornind de la aspectul trunchiului şi terminând cu amplasamentul ideal al ramurilor, proporţiile copăcelului şi relaţia dintre plantă şi vas. Ca şi în China, primii oameni ce s-au apucat de design şi îngrijire au fost călugării, şcolarii şi aristrocraţii. La început, arborii au fost luaţi din natură, numindu-se yamadori, însă, odată cu dezvoltarea artei, au fost crescuţi în plantaţii şi apoi modelaţi.
Arta bonsailor, ca toate activităţile şi hobby-urile a fost supusă la variaţii ale modei de-a lungul anilor. De exemplu, în mijlocul secolului XVII, pasionaţii erau uimiţi de frumuseţea cameliilor ( fam. Theaceae, sp. Camellia) şi de cea a azaleelor ( fam. Ericaceae, sp. Rhododendron) şi în fiecare an se prezentau noi varietăţi. Există chiar şi un document ce spunea că sunt 162 de varietăţi noi de azalee şi 200 de camelii.
De-a lungul vremurilor, au fost cel puţin trei stagii distincte ale dezvoltării artei în cea a "bonsailor moderni". Una dintre ele avea în vedere reducerea maxim a dimensiunilor plantelor. Acestea erau crescute în vase foarte mici, cam de mărimea unei palme, exprimând posibilitatea ca "universul să încapă în mâna cuiva".
Un alt stagiu a fost cel "Edo" (1603-1868) ce s-a stabilit ca o disciplină artistică înalt rafinată. Tehnicile s-au ritualizat iar formele şi poziţiile ramurilor au fost supuse unui cod foarte strict. Mai multe manuale au fost tipărite, ilustrând regulile ce trebuiau urmate obligatoriu pentru obţinerea bonsai-ului ideal. Sunt mai multe clasificări, după înălţime, după numărul de trunchiuri, după tipul de arbore.
Estetica bonsai în concepţie japoneză este centrată pe principiul "cer şi pământ" într-un singur vas. Cele două forţe, considerate complementare, apar echilibrate într-un arbore bonsai de calitate, adică shin-zen-bi - adevăr, esenţă şi frumuseţe. În fiecare bonsai vom găsi forma triunghiului. Bonsai-ul uneşte Raiul şi Pamântul, creând o cale a valorilor spirituale pe care omul o urmează în timpul în care îngrijieşte un copăcel.
Un bonsai nu este genetic o plantă pitică, ci este o plantă normală, arbust sau arbore, care prin limitarea spaţiului de "locuit", dublată de o atentă tăiere a rădăcinilor şi ramurilor, la care se adaugă o anumită conducere a creşterii plantei devine un exemplar pitic al speciei. Este de remarcat că orice bonsai nu este mai puţin sănătos sau activ ca exemplarele similare crescute liber în natură. O dovadă simplă de "normalitate" este proporţia florilor unui bonsai. Dimensiunile florilor unui arbore sau arbust bonsai (la fel ca ale celor penjing) sînt întotdeauna "normale", deoarece în ciuda miniaturizării trunchiului, ramurilor şi frunzelor unui bonsai, florile nu pot fi pitice.
Lăsând deoparte toate cunoştiinţele horticole implicate, disciplina bonsailor este una strict vizuală, ce are rolul de a crea o imagine în miniatură a copacilor din natură: de exemplu, o pădure de fagi (Fagus sylvatica) în mijlocul unei câmpii, sau un pin (Pinus sylvestris) “bătut” de vânt pe piscul unui munte. Posibilităţile de modelare sunt infinite, fiind limitate doar de imaginaţia dumneavoastră. În zilele noastre, artiştii depăşesc imaginea acceptată de bonsai şi creează adevărate sculpturi vii, cu multe ondulaţii, curbe şi cu mult lemn mort. Spre deosebire de arborii din natură, bonsaii au o imagine mult simplificată. Astfel, un pin în mediul natural are în jur de 50 de ramuri, iar un pin sub forma de bonsai are aproximativ 10.
Rolul arborilor a evoluat de-a lungul vremurilor. La început, erau folositi pe post de protecţie împotriva elementelor naturii, ca apoi să aibă un rol important în religiile primitive, fiindu-le atribuite puteri magice. Această legatură spirituală este încă vie. Foarte mulţi pasionaţi îşi închipuie zi de zi cum e să traiască prin mica lor pădurice de bonsai…
Data articol: 21-08-2008
