Art Nouveau - partea 1
La sfârşitul secolului al 19-lea Europa Continentală a cunoscut o perioadă de prosperitate şi creştere economică, ce a generat noi direcţii experimentale în designul de interior. Belgia şi Franţa au fost liderele curentului Art Nouveau, ce a avut extensii şi în Germania, Spania şi ţările Scandinave. Austria devine centrul direcţiilor din design, numite ca şi mişcare artistică Secesiunea Vieneză.
Deşi Art nouveau a avut un maxim de afirmare pentru circa un deceniu, între 1892 şi 1902, primele semne clare ale stilului şi mişcării pot fi recunoscute în anii 1880 în desene realizate sub influenţa mişcării artistice Arts and Crafts, aşa cum ar fi acelea ale arhitectului şi designerului Arthur Mackmurdo. Alături de aceste desene, lucrări în fier forjat sau anumite desene de textile derivate din forme vegetale des folosite în designul epocii târzii victoriene sunt printre cele mai bune exemple ce ilustrează începuturile mişcării artistice Art Nouveau.
Un punct de maxim în evoluţia Art Nouveau a fost Expoziţia Universală din anul 1900, ţinută la Paris, în care acest stil considerat "modern" a triumfat în absolut orice. La expoziţia de la Torino din anul 1902, Art Nouveau probabil a atins apogeul său, întrucât designeri din fiecare ţară europeană, unde stilul a fost prezent, au expus ceea ce au avut mai valoros.
Deşi Art Nouveau a făcut uz masiv de cele mai multe din inovaţiile tehnologice ale sfârşitul secolului al 19-lea, folosind frecvent fier şi bucăţi mari de sticlă de formă neregulată, odată cu startul primului război mondial, natura puternic stilizată, migăloasă şi individualizată a designului Art Nouveau, care era scump de realizat, este abandonată din ce în ce mai des în favoarea unui modernism liniar, simplu şi ieftin de realizat, care era, în acelaşi timp, mai apropiat de estetica simplificatoare şi relativ brută a designului industrial.
Denumirea mişcării Art Nouveau a provenit de la numele unui magazin din Paris care expunea obiecte şi elemente caracteristice stilului. În Germania şi ţările scandinave se folosea termenul nemţesc Jugendstil (stilul tinerilor). În Anglia a devenit comun numele de Lyberty Style tot de la denumirea unui magazin de design interior.
Direcţiile Art Nouveau pot fi trasate în ilustrări grafice, tipografie, postere şi reclame, picturi şi sculpturi, design 
vestimentar, bijuterii şi obiecte decorative (ceramică, veselă, argintării, rame, lămpi) şi până la elemente de design interior şi arhitecturale.
Ca şi caracteristici sunt elementele decorative şi imprimeurile cu răsuciri ce pornesc de la imaginea unei flori sau plante. Liniile curbe, vârtejurile, temele inspirate din lumea botanică, şi curbele fantastice reprezintă stilul Art Nouveau.
Designerii Art Nouveau au selecţionat şi modernizat câteva dintre cele mai abstracte elemente ale Rococoului, aşa cum ar fi texturile de tip "flacără" sau "scoică şi a promovat consecvent utilizarea extrem de stilizată a motivelor existente în natură, extinzând domeniul "natural" la orice este inspirat de viaţă, de la ierburi marine la muguri florali şi de la formele nevertebratelor, a insectelor în special, la curbele ce se regăsesc în feline şi păsări răpitoare.
Belgia
Arhitectul şi designerul Victor Horta a avut multe lucrări tipice stilului Art Nouveau: Casa Tassel din Bruxelles (1892) unde a folosit linii curbe atât în designul balustradelor, al coloanelor, al corpurilor de iluminat cât şi în decoraţiunile pereţilor, tavanului şi pardoselei. În propria casă din Bruxelles (1898) cu o faţadă asimetrică, balcoane răsucite şi ferestre mari, Horta a conceput fiecare detaliu – de la moblier, corpuri de iluminat, vitralii, ferestre şi uşi până la obiectele de metal.
Al doilea mare arhitect al mişcării Art Nouveau din Belgia este Henry van de Velde, a cărui casă este un exemplu desăvârşit al acestei mişcări, începând cu arhitectura, mobilierul şi conţinutul, cât şi cu elementele de utilare a bucătăriei. S-a mutat la Paris şi a fost designer la magazinul care a dat numele mişcării, al lui Samuel Bing, a fost influenţat de lucrările britanice ale acelor timpuri şi apoi s-a mutat la Berlin unde a conceput elemente de mobiler care îi atestă reputaţia.
Franţa
În Franţa curentul s-a dezvoltat pe două direcţii – în Paris şi în orăşelul Nancy. În Nancy, Eugène Vallin a fost designer de 
interior pentru o casă, acum muzeu care a devenit arhetipul realizărilor stilului Art Nouveau. Toate detaliile lemnăriei, tavanele, pereţii, covoarele, corpurile de iluminat şi mobilierul au creat o lume fantastică a formelor curbe complexe. S-a format aici Şcoala de la Nancy care i-a inclus pe maestrul Emile Gallé (1846-1904) şi pe designerul de mobilier Louis Majorelle.
În Paris figura cea mai reprezentativă a fost Hector Guimard (1867-1942) arhitect şi designer de interior. A lucrat pentru Castelul Béranger – o clădire cu 6 nivele din Paris cu o curte interioară şi ornamente răsucite. Elementele din fier, tavanele pictate, culorile pastel, au intrat în vocabularul stilului Art Nouveau. Scările urcă într-un turn, iar hidrantul din curte a fost transformat într-o fantastică sculptură din bronz. În afară de case, clădiri cu apartamente şi de birouri, Guimard a conceput chioscurile şi intrările gurilor de metrou din Paris, adevărate opere de artă cu design unic pentru fiecare staţie şi elemente asamblate în numeroase moduri.
Spania
În Barcelona figura cea mai remarcabilă a curentului a fost Antoni Gaudí (1852-1926). El a adus elemente noi ale stilului prin decoraţiuni şi detalii neobişnuite. S-a inspirat din lumea animală şi botanică şi a realizat opere arhitecturale unice în lume. Casa Batlo cu acoperişul său în formă de coamă de dragon cu solzi, este una din clădirile lui Gaudi, dar culorile, formele curbe, neregulate, mozaicul multicolor, sculpturile cu forme fantastice ne impresionează atunci când vizităm şi celelalte obiective turistice marca Gaudí: Parcul Güell, Casa Mila. (vezi Gaudi)
Germania
Stilul Jugendstil derivă din stilul Die Jugend fondat în München în 1869, dar este identic cu direcţiile Art Nouveau. Lucrarea singulară a lui Augus Endell – Atelierul Elvira acum distrus conţinea elemente curbe şi motive decorative fantastice.
Richard Riemerschmid a proiectat o încăpere a expoziţiei din Dresden din 1899, care includea mobilier, corpuri de iluminat şi decoraţiuni de pereţi. Un alt reprezentant al stilului în Germania este Paul Behrens care a proiectat designul casei sale din Darmstadt şi care a lucrat ulterior la o companie electrică nemţească.
(va urma)
Data articol: 31-10-2008
Taguri:
art nouveau,
design,
interior,
decoratiuni,
stil,
miscare,
floral,
curbe,
mozaic,
vitraliu,
fier forjat Comentarii articol:
Nu exista comentarii pentru acest articol
