Când eram mică, eu şi cu sora mea aveam o imaginaţie debordantă. Pe lângă asta nu ne lipsea timpul, răbdarea şi materia primă pentru a realiza lucruri neimaginabile. De la design vestimentar pentru păpuşi, la design interior. Făceam chiar şi apartamente din cutii de carton pentru micile prietene, care pe langă haine aveau nevoie şi de o locuinţă. Cred că am folosit chiar cutia de la televizor, pe care am îmbrăcat-o în hărtie albă, în loc de tapet, pe care am împărţit-o în camere – dormitor, sufragerie, bucătărie, baie şi pe care am mobilat-o şi decorat-o cu ajutorul unor cutii de chibrituri, lipite şi modelate în formă de canapele, paturi, dulapuri şi mese. Am ajuns până la a face tablouri cu rame din beţe de chibrit vopsite cu acuarele, sau jardiniere tot din beţe de chibrit cu pământ adevărat unde chiar plantasem seminţe de iarbă.

Îmi amintesc de draperiile groase şi apretate, lipite la ferestrele decupate în cutia de carton, de uşile care se deschideau şi care aveau desenate clanţa si geamul de sus, asa cum erau pe atunci usile de la baie si bucătărie. Papuşile noastre aveau tot ce le trebuia. Doar viaţa nu le-o puteam oferi, deşi ele vorbeau având ca suport vocile noaste schimonosite în fel şi chip pentru a reprezenta bucuria, tristeţea, sau chiar cearta dintre ele.Dar imediat ce am finalizat proiectul cu realizarea, mobilarea şi decorarea apartamentului, prestând munca de arhitect, constructor, producator de mobilă şi decorator de interioare, am trecut la următoarea etapă. De ce să nu încercăm să facem şi papuşi? Nu puteam să concurăm cu marele producător de păpuşi Barbie şi nici nu le puteam oferi păpuşilor noastre frumuseţea perfectă, dar păpuşile noastre au fost zămislite de imaginaţia unor fetiţe creative, care le făceau să fie perfecte în felul lor imperfect, care le dădeau viaţă prin mici detalii şi care uimeau prin originalitate. Păpuşile făcute de noi, au fost printre puţinele lucruri păstrate. Chiar dacă au trecut ani peste ele, chiar dacă anii aceştia au trecut şi peste mine şi mi-au arătat ca viaţa nu se petrece într-o cutie de carton cu mobilier din cutii de chibrituri, eu şi acum sunt mândră de lucruşoarele care mi-au adus bucurie, atunci şi acum.

Primele păpuşi au fost şi sunt cele mai frumoase. Una era a mea, o “contesă” cum îi spuneam, cu nasul pe sus şi foarte cochetă. Cea a surorii mele era bineînţeles, sora contesei, dar mult mai nonconformistă şi mai zăpăcită, cu părul scurt şi vâlvoi, ceea ce nu se cade la case mari. Am început crearea păpuşii de la cap, care era, sau mai bine spus este realizat dintr-o minge de ping-pong. I-am lipit ochi şi buze din hârtie colorată, i-am dar cu ruj în obraji ca să îi dea vitalitatate şi i-am conceput părul din aţe. A mea era cu părul alb, prins în codiţe iar peste par am făurit o pălărie din carton îmbrăcat în material cu panglica şi florile nelipsite. Culoarea veşmintelor era bleu, culoare pe care o obţinusem dint-un voal alb ţinut în cerneală. Aşa am făcut şi cu restul materialelor folosite.

Le-am făcut corpul din panglici umplute cu vată sau chiar din aţe de lână în cazul surorii mele. Am cusut perle, mărgele şi paiete pe rochiile umflate cu ajutorul jupoanelor din perdele apretate cu aracet, am făcut manşete din perdele, am inventat gentuţe din ciucurii de la soşete şi ca suport am folosit capace de spray-uri sau chiar recipiente cilindrice de medicamente, mascate foarte bine de multele straturi de fuste.

După primele două păpuşi am mai dat naştere la încă trei. Două imaginate ca fiind servitoarele primelor şi încă una, o Ileana Cosanzeana, fiica uneia din ele. Ideile au continuat să apară, dar răbdarea sau poate chiar faptul că nu se cade ca servitoarele să arate mai bine ca ducesele, au făcut ca următoarele păpuşi să nu fie apreciate la fel de mult, nici măcar de noi două. La slujnice capetele au fost făcute din ciorapi cu vată, una fiind mai brunetă decât celaltă, în funcţie de culoarea ciorapilor mamei. Părul, roşcat sau alb, din nou acoperit de pălării, din carton sau chiar din perdele apretate cu bordură cusută cu aţă în contrast. Fustele erau de data asta simple, cu şorţuri realizate din gulerele de la uniforma de la şcoală. Ileana Cosanzeana avea cozi împletite până la călcâie, cu fustiţa din pampoanele din clasa I.

Acestea erau unele din ocupaţiile a două fetiţe, din ale căror mânuţe au ieşit multe lucruri magice. Lucrurile făcute manual sunt cele mai frumoase.  Mi-aş dori să mai existe copii care să nu fie atraşi doar de jocurile pe computer sau doar de jucăriile electrice, ci să işi acorde timp lor inşile, pentru că tot ce iese din mâna unui copil, este un lucru minunat, este parte din el şi din sufletul lui curat.   

Data articol: 21-07-2008