Antoni Plàcid Guillem Gaudí i Cornet

Gaudí este înconjurat de mister şi cu cât îi cunoaştem mai bine opera, cu atât mai mult ne dăm seama de misterul geniului şi al întregii umanităţi. Gaudí şi-a format o aură de mister în jurul persoanei lui, dar în acelaşi timp şi-a arătat stările în mod expresiv şi simbolic. 

 Arta lui Gaudí a culminat lungul proces care a început odata cu Creştinismul şi arta Pre-romanică. Opera sa ca o creaţie de geniu autentic, ne-a oferit regulile unui nou concept în artă şi patos. Fără îndoială, există o varietate imensă, chiar monstruoasă în opera lui Gaudí, diversitate pe care nu o găsim la nici un arhitect sau a pictor. Acest lucru se poate spune, deoarece diversitatea lui Gaudí nu reiese din mediul intelectual sau instinctiv. Punctul central al personalităţii lui Gaudí se afla în abilitatea sa de a descoperi, de a dezvălui şi de a recrea un întreg univers.

 Arhitect şi designer, este pe plan mondial figura cea mai prestigioasă din arhitectura spaniolă. El a creat în colaborare cu mulţi artizani ai epocii, toate elementele care formează spaţiul arhitectonic – fier forjat, mobilier, vitralii, sculpturi, mozaicuri, ceramică – într-o concepţie organică a decoraţiunilor, tot ce este integrat în structura construcţiilor. Admirat şi controversat pentru îndrazneala sa şi pentru singularitatea inovatoare a creaţiilor sale, se bucură astăzi de o notorietate indiscutabilăa în toata lumea, atât în mediile specializate cât şi în mijlocul marelui public.    

Pentru a putea poziţiona opera lui Gaudí, ar trebui să cunoaştem câteva repere biografice. S-a născut în provincia Tarragona din sudul Cataloniei în 1852 şi a fost înconjurat de natură încă de mic. La Şcoala Tehnică Superioară de Arhitectură din Barcelona a avut note mediocre, dar în 1878 i s-a acordat titlul de arhitect, profesorii lui spunând că doar timpul va fi în măsură să arate dacă i s-a acordat diploma unui geniu sau doar unui nebun.

 Primele lucrări le-a început în 1878, acestea fiind influenţate de stilul gotic, dar având amprenta necontestabilă a marelui artist. Ca şi clădiri amintim Casa Vincens, El Capricio, pavilioanele Güell, Palatul Güell, Colegiul Theresan, Palatul episcopal de la Astorga şi Casa Botines.

Cladirile perioadei de maturitate sunt Bodega Güell, Casa Calvet, Casa Figueras “Bellesquard”, Parcul Güell, Catedrala din Majorca, Casa Batlló, Casa Milà (La Pedrera), Cripta Satului Industrial Güell, clădiri realizate între 1892 şi 1914.

 În perioada de după 1914 şi până în 1926 Gaudí s-a dedicat construirii bisericii La Sagrada Família începută încă din 1882, reuşind să ne lase moştenire doar o faţadă exterioară din cele 3 aflate în proiect. Construcţia catedralei continuă şi astăzi şi va mai dura câţiva zeci de ani, pentru că aşa cum arăta prima denumire – Catedrala săracilor, ea este construită doar din donaţii.

 Aproape toată activitatea sa a avut loc în Barcelona, acolo unde se află şi cea mai mare parte a operei sale. Circumstanţele sociale, perioada în care oraşul cunoştea o dezvoltare economică şi urbană semnificativă, protecţia clasei de mijloc alimentată de dorinţa de a fi aproape de tendinţele europene ale perioadei, toate acestea au constituit o bază pe care Gaudí şi-a construit incredibila fantezie.

 Gaudí a fost influentat de Eugene Violet – Le – Duc si Ruskin, unul din marii arhitecţi Art Nouveau. Ca orice alt geniu este greu sa-l plasam  pe Gaudí într-o singură tendinţă artistică, dar îl considerăm totuşi cel mai semnificativ artist al curentului Art Nouveau.

Biografia lui Gaudí este legată de familia Güell, o familie cu un prestigiu imens în cercurile industriale şi artistice din acele vremuri. Din acest motiv a construit multe clădiri pentru familia Güell.

 Pentru a reuşi să puna în aplicare ideile geniale, Gaudí a colaborat cu numeroşi arhitecţi, sculptori şi meşteri, dintre care enumerăm pe Josep Maria Jujol i Gibert, Joan Rubió i Bellver (arhitecţi) Josep Llimona i Bruguera (sculptor),  Alexandre de Riquer i Ynglada (pictor), Pujol i Bausis (meşter în ceramică).

 În opera lui Gaudí, este de dorit să se cerceteze punctul de vedere al pictorului şi cel al sculptorului. Pentru el, culoarea este lumină şi atât în culorile pure cât şi în cele combinate, în auriu şi argintiu, aspectul, tonul şi nuanţa au fost atât de importante ca şi calitatea şi robusteţea pigmentului.

 Gaudí însuşi spunea ca “ornamentele au fost, sunt şi vor fi colorate. Natura nu produce nimic monocrom, uniform: nici în ceea ce priveşte vegetaţia, nici în geologie sau topografie, nici în ceea ce piveşte regnul animal. Contrastul în culori, este întotdeauna mai mult sau mai puţin viu şi de aceea suntem obligaţi să colorăm parţial sau total piesele arhitecturale, culoare ce va dispărea când anii îşi vor pune amprenta şi o vor schimba într-o culoare mai potrivită pentru un lucru vechi.”

 Gaudí a început să lucreze toate proiectele, plecând de la machete în trei dimensiuni şi cu semne distincive de reprezentare, diferite de cele folosite în mod tradiţional. Aceste machete, facute din materiale de modelaj –argilă sau ipsos- dau lui Gaudí o libertate totală. Din acest motiv, mobila sa pare lucrată dintr-un material maleabil, moale, perfect plastifiat. Absenţa simetriei este una din caracteristicile sale. Imitând natura, nimic din construcţiile sale sau din mobilerul său nu este identic.

 In momentul în care desena un obiect de mobilier, se gândea la persoana care îl va utiliza şi mai ales la conformatia aceluia, pentru că forma unui material se acorda cu acesta. Prima data, Gaudí a conceput mobilă naturalistă, sub influenţa noului modernism care începe să vibreze sub liniile sale sinuoase şi vegetale, muncind cu forme sau cu fibre lemnoase. Natura însăşi care se dezvoltă se impune, determinând forma mobilierului căruia Gaudí i-a calculat în prealabil modul de asamblare şi de alipire. Încă de la început a fost preocupat de ergonomie şi acest lucru a durat pe toată durata vieţii sale.

 În concluzie, arta lui Gaudí, fie că este vorba de arhitectură, amenajări, decoraţiuni interioare sau invenţii şi cercetări tehnice, produce sentimentul că noi trăim parcă cu 150 de ani în urma lui. Sistemele de ventilaţie, iluminatul şi încălzitul încăperilor, ergonomia mobilierului şi decoraţiunile uimitoare rupte parcă din natura sunt repere ale unui geniu pe care din fericire Spania, în special Barcelona ştie să-l facă cunoscut lumii întregi.

Data articol: 01-08-2008